RSS

Isuse, Tu ne înţelegi!

Isuse, Tu ne înţelegi                                                                                             înapoi următoarea
Când alţii nu ne înţeleg;
Şuvoi de lacrime pribegi
În palma Ta Tu le culegi
Şi faci din ele un întreg.
 
Tu ne cunoşti şi simţi cu noi,
Ne întăreşti şi ne ridici;
În întristări şi în nevoi
Ne sprijineşti pe amândoi
Şi planul celui rău îl strici.
 
Tu ştii fiorul dureros
Ce îmi străbate trupul meu;
Când plâng mă mângâi blând, duios,
Stăpânul meu, Isus Hristos,
Şi mă ajuţi când mi-este greu.
 
Chiar de nu văd vreun răsărit,
Vreo rezolvare, vreun răspuns,
Tu-mi vindeci sufletul mâhnit
Făcându-mi duhul liniştit
De pacea Ta fiind pătruns.
 
Eu nu-nţeleg de multe ori
Atâtea lacrimi şi-ntristări
Dar ştiu că-n cer, mai sus de nori,
Uita-voi plâns, suspin, fiori,
Din pieptul meu ţâşnind cântări.
 
Isuse scump cu noi rămâi
Păzindu-ne de orice rău;
Dragostea sfântă cea dintâi
Să fie-al nostru căpătâi;
O, dă-ne ajutorul Tău!
 
Orice-ar veni, oricât de greu,
Ajută-ne să biruim;
Rămâi al nostru Dumnezeu
Pe drum către cer mereu,
În slava-Ţi amândoi să fim.
                                Amin.
17 iulie 2012
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: