RSS

Tu ce doreşti botezul sfânt

Tu ce doreşti botezul sfânt                                                                                   înapoi următoarea
Cu Duhul cel mângâietor,
Cere-l cu râvnă şi avânt
Uitând de tot ce-i pe pământ,
Şi cheamă-L azi stăruitor.
 
Nu te gândi că eşti prea rău
Prea slab, nevrednic, păcătos,
Ci dă-I întregul trup al tău
Să ţi-l îmbrace harul Său,
Cu frumuseţea lui Hristos.
 
Dă-I tot ce ai şi crede-n El,
Nu amâna, nu te-ndoi,
Isus acelaşi e la fel –
Mântuitorul, blândul Miel,
Pecetea ţi-o va dărui.
 
Fii tare, luptă, orice gând
Ce vrea să stingă ruga ta,
Să nu-l asculţi, ci mai flămând,
Mai doritor, mai mult arzând,
S-aştepţi făgăduinţa Sa.
 
O, ce splendoare, ce cântări,
Ce dulci şi sfinte părtăşii,
Ce binecuvântate stări
Ce te înalţă până-n zări,
Tâşnind departe-n veşnicii!
 
Ce fericire, ce trăiri,
Ce bucurii de nedescris,
Ce-nviorare în simţiri,
Ce tainice şi noi vorbiri
Prin Duhul Sfânt din cer trimis!
 
E-asa frumos şi minunat
Botezul Duhului cel Sfânt,
Când eşti lovit, descurajat,
El te-ntăreşte ne-ncetat,
Şi-ţi mângâie al tău duh frânt.
 
Când toţi din jur te părăsesc,
El îţi rămâne credincios,
Şi-n harul cel dumnezeiesc
Te ia la pieptul Său ceresc,
Să poţi surâde bucuros.
 
Ce ajutor, ce îndrumare,
Îţi dă sublimul Duh de sus!
În clipe grele de-ncercare,
În neputinţi şi-n frământare,
Ai biruinţă prin Isus.
 
Domnul să toarne-n mila Sa
Uleiul sfânt în al tău vas,
Să-l ai deplin în viaţa ta,
Să poţi spre cer înainta,
Şi zi şi noapte, pas cu pas.
                            Amin.
24 ianuarie 2012
Anunțuri
 

3 răspunsuri la „Tu ce doreşti botezul sfânt

  1. DamarisN

    4 Iunie 2012 at 15:51

    Foarte frumoasa poezia. Domnul sa te binecuvinteze!

     
  2. nicu

    19 Februarie 2012 at 16:36

    o poezie deosebita.

     
  3. Frumuzachi Doru

    5 Februarie 2012 at 01:44

    Foarte frumoasa !

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: