RSS

Când fraţii te-acuză…

Când fraţii te-acuză de lucruri nedrepte                                                                înapoi următoarea
Din cauza credinţei ce-o ai în Hristos,
Continuă să urci ale Domnului trepte
Chiar dacă nu vezi al zdrobirii folos.
 
E greu, fără vină, să suferi ocară
Şi-n faţa mulţimii să fii înjosit;
Mai rău decât omul din lume, de-afară,
E-un „frate” de ură adânc stăpânit.
 
Şi Domnu-a trecut prin momente cumplite
De teamă, tristeţe, dureri, suferinţi;
Prin Duhu-I a Sa mângâiere-ţi trimite
Ştergându-ţi obrazul de lacrimi fierbinţi.
 
Păstrează-ţi curajul şi mergi înainte
Spre Locul eternelor mari răsplătiri;
Şi-n orice problemă să-ţi aduci aminte
De preţul imens al divinei Jertfiri.
 
Isus va aduce şi vremea în care
Vrăjmaşul în pulberi va fi doborât;
Aşteaptă-n tăcere a Lui răzbunare
Şi nu te lăsa de mânie târât.
 
O, vai de cei care-s prilej de cădere
Şi-o piatră în drum pentru oi, mieluşei!
Ce cruntă şi mare va fi-a lor durere
Când de Dumnezeu lepădaţi vor fi ei!
 
Cum are curajul cel ce prigoneşte
Pe fraţi, să mai vină l-amvon a vorbi?
Deloc nu se teme? Cum mai îndrăzneşte
În faţa-adunării de fraţi, a minţi?
 
Amară-i durerea când chiar şi „păstorul”
Loveşte în oaie cu-atâta venin..
Dar pentru că-n alţii a dat cu piciorul
L-aşteaptă pedeapsa şi groaznicul chin.
 
Chiar de, pe nedrept, azi eşti dat la o parte
Şi ca un gunoi cei mai mulţi te-au privit,
Să ştii că acestea sunt scrise-ntr-o Carte;
Da, vine o zi când vei fi răsplătit.
 
Fiindcă trăit-ai în neprihănire
Şi nicio secundă nu te-ai compromis,
Isus te va strânge la piept cu iubire
Şi-n veci lângă Domnul vei fi-n Paradis.
                                       Amin.
29 iunie 2013
 

3 răspunsuri la „Când fraţii te-acuză…

  1. dorin

    1 iulie 2013 at 09:15

    Doamne,iti multumesc ca mi-ai adus mangaiere prin aceasta poezie!Ieri am trecut printr-o mare dezamagire si am vrut sa renunt,dar astazi am apucat sa citesc poezia ta si am inteles ca trebuie sa lupt mai departe chiar daca cei care ar trebui sa fie de partea mea sunt impotriva mea! Dumnezeu te foloseste intr-un chip minunat!Fii binecuvantata,tu si toti cei care mai tineti flacara Duhului aprinsa!Ea nu se va stinge niciodata!Amin!

     
  2. andreea4jesus

    29 iunie 2013 at 20:46

    Aceasta poezie imi starneste multe vechi amintiri … si eu m-am simtit de multe ori ca un gunoi printre frati. Dar trebuie sa ma apropii inapoi de Domnul si sa ma pocaiesc, ca m-am cam departat de El in ultima vreme. Fii intarita si ramai langa Domnul, chiar daca cei ce isi zic frati te prigonesc.

     
    • andreea4jesus

      29 iunie 2013 at 20:59

      Aceste incercari au rolul de a ne face sa simtim ce a simtit si Domnul Isus si ne dau posibilitatea sa-L lasam sa ne faca mai mult asemeni Lui.

       

Lasă un comentariu