RSS

Învaţă-mă

Învaţă-mă Părinte                                                                                                 înapoiurmătoarea
Să ştiu cât sunt de mic
Ca mai sus decât alţii
Să nu mă mai ridic.
 
Învaţă-mă tăcerea
Chiar şi când am dreptate
Şi lovituri, săgeţi,
Să le accept pe toate.
 
Învaţă-mă s-aştept,
Să ştiu să preţuiesc
Măreţul har pe care
La Tine îl găsesc.
 
Învaţă-mă s-ascult
Pe cel ce-i obosit
Să uite de tristeţe,
Plecând mai liniştit.
 
Învaţă-mă să lupt
Până la sânge chiar
Şi să-mi păstrez curajul
Privind al Tău calvar.
 
Învaţă-mă să simt
Cu cel împovărat,
Să mângâi înţelept
Pe cel îndurerat.
 
Învaţă-mă, o, Tată,
Să pot primi jertfirea,
Chiar dacă-mi pierd viaţa
Să câştig nemurirea!
                       Amin.
10 Noiembrie 2008
 

Lasă un comentariu