RSS

Sunt copleșit, o, Doamne..

Sunt copleșit, o, Doamne, ………... înapoi ↔ cuprins
De har și de-ndurări,
Căci ai lucrat în toate
Mult peste așteptări.

De orice-aspect în parte,
Frumos te-ai îngrijit;
Nu mai găsesc cuvinte..
Sunt cel mai fericit.

Au fost și clipe grele,
De care Tu știi doar;
Au fost și sacrificii,
Și lupte, iar și iar.

Dar uite, vine vremea
Când pot să m-odihnesc,
Când mă răsfeți, și-ntruna
Cu Tin’ sărbătoresc.

Tot ce-am visat în viață,
Ai împlinit pe rând;
Tu mă cunoști de-aproape
Și Tu-mi știi orice gând.

Ce bine-i lângă Tine..!
Se merită din plin;
Și-n zilele senine
Și-atunci când norii vin.

Căci toate au o vreme,
Și toate-au un sfârșit;
Ce dulce mângâiere,
Ce har nemărginit..

Îți mulțumesc, o, Tată,
De bunătatea Ta
Ce făr’ s-o merit, iată,
Primesc din mâna Ta.

Ce mare privilegiu,
Ce-onoare, ce sublim,
E să Te am, Stăpâne,
Și să mă ai..! Amin.

15 februarie 2023

 

Comentariile nu sunt permise.