RSS

În Tine-aleg să cred Isus

În Tine-aleg să cred Isus                                                                                      înapoiurmătoarea
Şi mai departe, orice-ar fi;
Aşa cum într-o zi Ţi-am spus,
Oricât de greu mi-ar fi, supus,
Viaţa-ntreagă Te-oi sluji.
 
De Tine-aleg să m-alipesc
Urmându-Ţi Ţie neînvins;
Când tot mai mulţi Te părăsesc,
Vreau credincios să Te iubesc
Mai mult, mai tare, mai aprins.
 
La Tine-aleg să fug oricând
Să-Ţi spun necazul ce-a venit;
Când toţi aleargă rând pe rând
Răspuns la oameni căutând,
Tu pace-mi dai şi-s fericit.
 
Aleg spre Tine să privesc,
Modelul meu să-mi fi Isus;
Când tot mai mulţi se murdăresc,
În rugă stau şi mă sfinţesc
Iar ochii mi-i ridic în sus.
 
Cu Tine-aleg ascultător
Când uşi în faţă-mi se deschid ;
Când alţii-aleg de capul lor,
Aştept smerit şi răbdător
Cu Tine-n toate să decid.
 
În Tine-aleg să mă ascund
Când greutăţi mă încolţesc;
Când temeri multe mă pătrund
Şi-n deznădejde mă afund,
Ascuns în Tine biruiesc.
 
Cu Tine-aleg să merg pe drum
Spre raiul sfânt din veşnicii;
Când alţii râd trăind oricum,
Când lupta-i tot mai grea de-acum,
Te-aleg pe Tine, orice-ar fi.
                               Amin.
11 februarie 2012
 

Lasă un comentariu